4:30 si Te iubesc

...Pentru ca Te iubesc. Pentru ca iubirea trebuie sa fie in fiecare zi nu doar de 14 februarie...

Am privit toti acei oameni care se grabeau undeva cu flori in maini. Erau toti atat de incruntati, suparati, inghetati. Ma intrebam unde este iubirea lor. Mi-am amintit apoi de toate acele mesaje care au bantuit retelele de socializare inca din ianuarie, strigate inabusite ale inimilor care nu stiau iubirea, care cred ca a avea o pereche de 14 februarie este tot ce au nevoie... Dar apoi Te-am vazut pe Tine. Iubirea Ta stralucea atat de frumos si mi se prelingea pe inima, umpland-o cu atata bucurie. Era iubirea Ta care intrecea orice imaginatie sau simtire, orice himera sau amoruri umplute cu falsitate, orice minciuna sau rautate. Era iubirea Ta care imi spunea : "Te iubesc cu o iubire vesnica". Si vreau sa spun azi ca Te iubesc. Poate ca declaratia mea de dragoste nu este cea mai frumoasa sau poetica, totusi inima mea a vrut sa declare cat Te iubeste. Pentru ca Tu m-ai iubit intai mai inainte sa Te fi stiut, pentru ca mi-ai demonstrat iubirea Ta, pentru ca mi-ai cucerit inima purtand o coroana care Te ranea si mi-ai atins cele mai ascunse coarde ale inimii, pentru ca Tu esti unicul care m-a salvat nu doar de moarte dar si de mine insami, pentru ca Tu esti unicul care imi scrie zilnic cu mila si bunatate, unicul care este mai frumos decat orice a existat vreodata pe pamant, unicul care a vazut in mine mai mult decat un chip de lut, unicul care a putut alunga durerea si tristetea mea, unicul care misca univesruri si este cu gandul la mine, unicul care nu a putut sta in mormant din dragoste pentru mine. Pentru ca esti viu si nu pot decat sa declar ca Te iubesc, mai mult decat orice!

Te iubesc ieri, azi, maine, toata viata, Singurul si Unicul din viata mea!

Binecuvantari.

'Cause what if Your blessings come through raindrops

What if Your healing comes through tears
What if a thousand sleepless nights
Are what it takes to know You're near
What if trials of this life are Your mercies in disguise.

                                                            Laura Story -Blessings

*

In ultima vreme incercarile s-au tinut lant, dar la fel si lectiile care le-au urmat. Fiecare din ele este tot mai dureroasa si loveste mai adanc in eul meu. Insa, oare nu-i o binecuvantare sa stii ca Dumnezeu vrea sa-ti decopere ceva, oare nu-i vindecare sa stii ca esti iertat si ranile pe care le-ai provocat tot tu, din egoism, acum sunt in trecut?

Imi amintesc cum vara trecuta, o sora draga mie m-a invatat sa privesc la rezultat, nu la ce mi se intampla acum. Imi amintesc acele cuvinte care m-au ridicat deseori din desnadejde : " Ma intreb mereu ce vrea Dumnezeu sa ma invete in aceasta situatie." .

Acum ma intreb eu : " Doamne care este planul Tau, care este voia Ta si, Doamne, ce vrei sa ma inveti astazi?"

Pentru ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau. - Romani 8:28

Lumea este un teatru.

Seneca spunea: "Lumea e o scena, viata e un act, ai venit, ai vazut si ai plecat."

Pe aceasta scena am incercat sa fiu si eu actor. Am jucat un rol, apoi altul si altul, am schimbat costume si masti, insa finalul spectacolului meu a fost mereu acelasi: esec, fiindca nu pot sa joc nimic mai bine decat pe mine insami. Am privit in jur si am vazut ca toti incercau din rasputeri sa  joace un rol vazut la altii, cioplit din mii de farame de bine cersit de pe dupa alte masti de suflete care se sufoca in minciuna, dar ale caror vise se lovesc dezorientate de aceleasi masti de care ei se tin strans, pana ele devin parte din ei. Mi-am zis atunci ca trebuie sa joc ma departe pana ma va remarca vreun spectator si imi voi primi aplauzele. Insa nu am vazut niciun spectator in sala, doar scena arhiplina cu artisti jalnici, spectacole repetate si suflete ce se imbolnavesc tanjind dupa iubire. Jucau toti deopotriva roluri ce nu li se potriveau si asteptau ceva. 

Mai trecea din cand in cand pe scena, printre acte, durerea si-si intindea degetele diforme spre acori incercand sa le atinga sufletele. 

Mi s-a facut teama si am simtit o singuratate apasatoare. Umblam pe scena incolo si incoace, dar ma simteam inchisa sub un clopot urias de sticla. Ma sufocam. Am aruncat masca care s-a facut cioburi lucioase pe podeaua scenei. Si atunci, Te-am vazut pe Tine, Doamne. Mi-ai zambit. Am cautat o alta masca, fiindca bunatatea Ta imi arata si mai mult imperfectiunea. Am gasit o mie de masti dar n-am avut putere sa ma ascund dupa niciuna. Nu pot sa ascund ce sunt, ce simt, nu pot sa fiu altcineva decat ceea ce sunt. Mastile cad cand suntem doar noi doi, Tu si cu mine, fata in fata. Atunci mi-ai intins mana si eu am renuntat la scena. Am coborat si m-am asezat pentru putin timp in sala. 

Inainte scena mi se parea fascinanta, stralucitoare. Acum insa, am vazut ca decorul s-a invechit deja, culorile erau fade, iar artistii umbla dezorientati de colo-colo. Tu ai pregatit fiecaruia vesmantul care sa le apartina si ai scris fiecaruia un scenariu, insa ei erau prea ocupati sa-si aleaga singuri rolurile. Si au ales, alegeau tot timpul. Din pacate alegerile nu erau reusite.

Mi s-a facut mila de ei. Am urcat pe scena si am incercat sa spun catorva ce mi s-a intamplat. Mastile lor, insa, mi-au ras in fata dispretuitor. M-am intristat, dar Tu mi-ai pus mana pe umar si mi-ai soptit sa nu renunt sa arat oamenilor Fericirea.

Acum ratacesc printre actori, dar am scenariul si vesmantul ce mi le-ai daruit. Descopar in fiecare zi frumusetea Ta, promisiunile Tale ma intaresc si eu nu renunt sa spun altora despre Tine, pana ce Tu imi vei spune ca este de ajuns.

Motive.

Uneori imi este greu sa fac ceva pentru ca nu am o motivatie. Cand a inceput al doilea semestru la scoala mi-a fost greu sa revin, insa am gasit o motivatie:

Poate ca nu voi avea nevoie de tot ce invat acum, insa asa pot sa descopar maretia lui Dumnezeu mai mult si mai mult, pot descopar o infima parte din intelepciunea Lui si astfel voi avea in fiecare zi un motiv pentru care sa Il laud.

Si fiindca Dumnezeu mi-a dat posibilitatea sa fac alegeri, vreau sa fac alegeri intelepte.

Anul Agape.

Anul acesta a fost cu siguratanta un an frumos si binecuvantat de Dumnezeu!

De aceea pentru anul care vine stiu ca ma pot astepta la mai multe!

Anul care vine pentru mine este o provocare, provocarea pe nume Agape.

Am mai folosit acest cuvant si cred ca majoritatea stiti ca inseamna dragoste neconditionata. Si in anul care vine vrea sa fiu mai aproape de aceasta dragoste la propriu...daca este posibil sa-i fiu chiar asemenea.

⁴ Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mîndrie,

⁵ nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mînie, nu se gîndeşte la rău,

⁶ nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,

⁷ acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.

⁸ Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfîrşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfîrşit.

Acesta este modelul pe care vreau sa-l ating in 2013! 

***

Cu aceasta ocazie vrea sa va felicit si pe voi cu Anul Nou! Va doresc tuturor multa sanatate, fericire, binecuvantari, dragoste si cat mai multe biruinte in Cristos!

Multumesc tuturor celor care mi-au fost alturi in 2012 si care mi-ati facut anul frumos!

La multi ani!!!

Irod din ziua de astazi.

Cat de des te confrunti cu Irodul zilelor tale? 

Astazi a trebuit sa fac fata unor evenimente neplacute pentru mine.

Insa Dumnezeu niciodata nu va lasa ca lucrarea Lui sa piarda in fata dusmanului.

 Fie ca acest Irod din viata ta este persoana sau circumstanta, as dori sa-ti las un citat:

A pierdut Dumnezeu vreodata? Nu! Niciodata! Asa ca stii cine castiga pana la urma.

De Craciun.

Imi amintesc cum scriam anul trecut de Craciun, fermecata de magia care plutea in aerul de sarbatoare. Imi amintesc cum vorbeam despre semnificatia Craciunului, cum voiam schimbare...

Anul acesta nu voi scrie despre semnificatia Craciunului, anul acesta vreau sa-i multumesc lui Isus pentru semnificatia Craciunului din inima mea. 

Pana la urma nu pot doar sa vorbesc despre Craciun in fiecare an, toti o fac. Eu vreau sa-Ti multumesc, Tata, pentru Craciun, pentr salvare...

De obicei se fac totalurile la sfarsit de an, eu vreu sa le fac astazi.

Multumesc pentru:

- examenele de absolvire la gimnaziu, pe care le-am dat bine cu ajutorul tau!

- ca am reusit sa intru in liceul in care am dorit!

- succesele de la scoala din semestrul acesta de invatamant si media suficienta incat sa nu achit contractul!

- tezele date cu bine!

- colegi, profesori, prieteni si cunostinte noi!

- bucuria de a fi profesoara la scoala duminicala si pentru inca o familie vesela pe care o am acum!

- relatiile bune cu parintii si surorile!

- atitea dimineti in care nu am intarziat la scoala datorita Tie!

- raspunsuri la rugaciuni si biruite!

- Te-ai facut vazut, simtit cand am avut nevoie de Tine si pentru ca mi-ai fost prieten bun atunci cand ma simteam parasita de toti!

- ca esti in viata mea si ca ma pot numi copilul Tau!

- ca nu ai uitat sa ma trezesti zi de zi pana astazi!

- si in sfarsit pentru ziua de azi in care am devenit parte din trupul Tau, marturisindu-Te in apa botezului ca Domn si Matuitor in viata mea!

Pentru toate, Taticule, fii Tu slavit si glorificat in veci de veci! Amin!

Fiica a mangaierii.

Cat este de important sa fii incurajat. Incurajarea intotdeauna a avut efect de super-leac, ceva care te stimuleaza si iti da puteri. M-am gandit adesea: daca cei incurajati se simt mai bine, oare care este satisfactia celor care incurajeaza? 
Cred ca este foarte important ca oamenii lui Dumnezeu sa incurajeze, fiidca datorita unor astfel de oamenii lucrarea Lui Dumnezeu nu ramane in loc. Mi-ar placea sa pot sa fiu ca si Barnaba din Faptele apostolilor, o fiica a mangaierii. Datorita incurajarii lui Dumnezeu a ridicat un mare apostol, pe Pavel. Si sufletul meu arde de dorinta de a face cat mai multe pentru Imparatia lui Dumnzeu!
Daca si sufletul tau are acelasi dor, sa alegem astazi impreuna sa fim fiice si fii ai mangaierii!

Iata ceva care m-a incurajat foarte mult si as dori sa impartasesc cu voi. Filmuletul este in engleza, nu am gasit in romana.

La mulți anișori!

Astăzi blogul meu împlinește un anișor! Îmi amintesc cum am început acest blog cu speranțe ceva mai maricele decât mine și cum treptat am crescut și eu, și această lucrare. Sunt fericită!

Îmi doresc să merg mai departe, să creștem împreuna mai departe. Și bineînțeles îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a fost alături de mine și atunci când nu știam ce să scriu, și atunci când El îmi dădea inspirație.

Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.- Romani 11: 36

Artificii.

Sunt momente in care realizez can de mic e pretul acestei lumi. Pana la urma totul in lume e ca focul de artificii : straluceste cu toate culorile pe care ti le doresti, dar se sting la fel de repede pe cat au izbucnit, si lasa in urma numai fum, care mai are si daune. 

Dar spre deosebire de artificii care lasa amintirea eploziei de culori, placerile lasa amintiri chinuitoare.

Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. - Matei  24:42

Marturie.

Stau si-mi amintesc toate clipele de pana acum. Imi amintesc cum ani la rand cu fiecare inceput se nastea in mine o noua speranta. Si fiecare speranta avea cusuta pe ea un vis. Ma gandesc acum ca toate acele clipe de durere cand credeam ca visele nu vor mai deveni realitate, cum am trecut prin ele? Adevarul este ca parca le-a luat vantul. S-au spulberat toate in fata Dumnezeului meu care m-a luat de mana  si m-am condus pe calea Lui. El a lucrat deosebit la caracterul meu, si a adus schimbari pe care le observa si altii. Cum? El mi-a aratat cat de mult ma iubeste si pot sa-mi amintesc mereu si mereu ca iubirea Lui e infinita pentru mine. El mi-a spus unde gresesc, El m-a incurajat cand am facut bine si tot El a fost langa mine in incercari.  Si acum tot ce-mi doresc este sa ma laud cu Dumnezeul meu, Cel care m-a creat si care m-a rascumparat ca sa-i fiu copila. Am inteles ca Dumnezeu este real! El este viu si ti se descopera atunci cand Il cauti!

Pas cu pas.

Cineva spunea ca atunci cand ai de facut 10 pasi si ai facut 9, ai parcurs doar jumatate de drum. Si intr-adevar este usor sa iei decizii, aproape intotdeauna este foarte usor sa faci primul pas pe calea succesului, dar este foarte greu sa te tii de aceasta cale.

De cate ori Israel nu a cartit pe cale, regretand faptul ca au lasat in urma castravetii din Egipt si au uitat ca in tara in care mergeau curgea lapte si miere?

Ma gandeam ca noi suntem Israel risipit prin lume, iar viata noastra de crestini este calatoria prin pustie. Dar vai, desi suntem poporul Domnului, un popor ales, alegem sa facem exact cum facea Israel in trecut. Iesim cu  strigate de bucurie din robia acestei lumi, insa cand ne confruntam cu incercarile privim in urma si ne dorim castravetii acestei lumi. Avem parte de nenunmarate succese in Domnul si totusi in loc sa ravnim mai tare tara promisa, ajungem sa ne indoim de promisiunea lui Dumnezeu. Ajungem sa pierdem parca promisiunea si uitam izbanda din trecut.

Criticam pe Israel citind cartea Exod si nu vedem ca suntem la fel. Avem attea minuni, suntem inconjurati de atata binecuvantare si avem asa putin credinta.

Mai avem doar putin. Pustia are si ea un sfarsit!

Sa ridicam capul sus catre cerul albastru, sa nu uitam ca acolo ne asteapta ceva mai bun, ceva ce lumea nu ne poate oferi! Sa nu uitam bunatatea Domnului si sa ne grabim spre Canaanul promis!

“Inima sus şi oţeleşte-te!”

Acesta este un articol gasit aici. Imi place foarte mult mesajul si sper sa pot reveni ma tarziu cu un articol propriu.

Viaţa este o luptă acerbă pe care o purtăm fie cu cei din jur, fie cu Dumnezeu, fie cu noi înşine. Însă, oricare ar fi ea, lupta, de multe ori ne lasă fără putere, fără vlagă şi parcă am da să spunem că nu suntem în stare de nimic. Dar lupta… vrem s-o ducem şi nu ne lăsăm cu una cu două.

Şi, aşa vlăguiţi cum suntem, ne ridicăm din nou, punem mâna pe arme de tot felul şi dăm să luptăm. Şi pierdem şi azi, am pierdut şi ieri, vom pierde şi mâine, dar tot nu ne lăsăm.

Ne luptăm cu cei din jur, gândindu-ne că am avea ceva de câştigat dacă ne impunem punctul de vedere, dacă ne spunem şi noi părerile; credem că ar conta. Dar nu, lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Lupta rămâne luptă… şi nu lasă în urmă decât morţi sau măcar răniţi. Şi rănile dor, ne dor mai mult decât ne-am aştepta. Şi suntem dezamăgiţi, pentru că lupta noastră nu a fost pe măsura aşteptărilor.

Ne mai luptăm şi cu Dumnezeu, ca şi cum puterile noastre ar fi pe măsura puterilor Lui, ca şi cum am avea vreo fărâmă de şansă în faţa Lui. Suntem mereu cârtitori, îi cerem mereu să ne facă aşa şi pe dincolo, de parcă ar fi la dispoziţia noastră. Şi suntem dezamăgiţi de Dumnezeu.

Şi de parcă n-ar fi de ajuns, ne mai luptăm şi cu noi înşine. Suntem mereu neîncrezători, nemulţumiţi… şi dacă în proprii ochi nu avem valoare, atunci în ochii cui avem pretenţia să însemnăm ceva?

Şi-uite-aşa… tristeţea şi dezamăgirea se cuibăresc în sufletul nostru. Şi ajungem să nu mai ştim cum trec zilele, anii, nu ne mai bucurăm de nimic, stăm mereu cu capul în mâini şi ne întrebăm la ce bun şi viaţa aceasta.

Dar în astfel de momente nu trebuie să cedăm gândindu-ne că nu mai este nici o şansă ca viaţa noastră să fie frumoasă, să ne încânte. Ci, aşa cum îmi spunea cineva, e vremea să ne răsune în adâncul sufletului „Inima sus şi oţeleşte-te! Inima sus şi oţeleşte-te!” (aşa m-a încurajat pe mine o prietenă dragă şi n-am să uit niciodată cuvintele acestea; mereu vor fi pentru mine o încurajare!). A venit momentul în care să nu ne mai plângem de milă, momentul în care să nu ne mai lăsăm doborâţi aşa de uşor. Trebuie să stăm cu fruntea şi inima sus, să ne oţelim, să fim puternici pentru aceste vremuri.

Descurajările bat la uşa mereu. Dar nu aceasta ar fi problema, ci problema e cum anume le privim, cum ne raportăm la ele. Descurajările nu întotdeauna doar vin şi pleacă. De multe ori le place să rămână în viaţa noastră şi noi le alimentăm cu energia noastră, cu timpul nostru şi ne simţim tot mai slăbiţi, mai deznădăjduiţi, mai înfrânţi, pentru că dezamăgirea de mână cu tristeţea şi frustrarea ştiu întotdeauna să facă echipă la a ne distruge. Dar noi ne vom aminti de acele cuvinte: „Inima sus şi oţeleşte-te!”…

Copia sau originalul?

Am gasit de curand un articol care mi-a placut enorm!
Enjoy!

Dumnezeu te-a creat în mod unic, irepetabil. Eşti unic! Eşti diferit! Eşti preţios şi iubit! Isaia 43:4) Ai valoarea unicităţii, a autenticităţii. Eşti opera Lui de artă care a încununat creaţia. Eşti modelat de mâna iscusită a Artistului. Acolo, în Grădină, şi-aoglindit propriul chip în omul pe care-l făcuse din pulberea pământului, concepând astfel povestea Sa de dragoste cu rasa umană. Creatorul şi-a îndrăgit opera, s-a îndrăgostit de ea, pentru că reprezenta apogeul măiestriei Sale. A adunat cele mai frumoase culori, cele mai luminoase linii, cele mai sinuoase contururi şi te-a modelat cu iubire. A pus atâta pasiune în a se reprezenta pe Sine în chipul tău! Şi-a reflectat propria imagine în tine, răsturnând frânturi de cer în fiinţa ta.Te-a ţesut în mod tainic, fuzionând umanul cu divinul, celestul cu teluricul, impregnând în tine dumnezeire (Geneza 2:7) Ai ieşit direct de sub penelul Său, eşti pânza originală, nu copia. Eşti capodopera Sa!

Toţi au fost creaţi aşa la-nceput, dar de-a lungul timpului şi-au pierdut originalitatea pentru că au preferat asemănarea cu mulţimea, permiţând lumii să se furişeze în ei, distorsionându-le chipul. Astfel, au devenit nişte copii controversate, alegând uniformizarea -aceeaşi culoare, aceeaşi formă, aceleaşi linii, aceeaşi direcţie – deoarece aceasta era cea mai comodă manieră de a nu suferi durerile modelării, ale şlefuirii în asemănarea cât mai loială şi în păstrarea cât mai intactă a chipului Creatorului . S-au depărtat de El şi L-au părăsit fără temei devenind palide copii ale originalului, rătăcitoare prin lume ca nişte stele care şi-au pierdut traiectoria şi nu mai găsesc drumul de întoarcere spre propria constelaţie .

Trăim într-o lume în care falsul, copia încearcă să submineze valoarea originalului. E greu uneori să-ţi păstrezi autenticitatea, să aprinzi scânteia divină într-o astfel de lume atât de profană, atât de desacralizată. Privind-o în ansamblu, întreaga lume pare o copie aproape hidoasă, şi nu tabloul edenic care a fost creat la începuturi. O panoramă cosmică ar putea înfăţişa această lume ca pe un val uriaş format din milioane de oameni luaţi de forţa impetuoasă a curentului şi purtaţi vertiginos în voia lui, manipulaţi de propriile-i legi. Un val uriaş ce alunecă ameţitor căruia cu greu i s-ar putea opune rezistenţă, pentru că este cumplit de greu să lupţi cu valul. Este atât de greu să mergi împotriva curentului, să nu accepţi asimilarea în mulţime, să nu accepţi nici un compromis cu ea. E dureros să fii diferit (când toţi în jur sunt la fel), e dureroasă şlefuirea, modelarea. E dureroasă zdrobirea, e dureroasă uneori îngenunchierea inimii, a eului în umilinţa închinării. Poţi fi un conformist, un imitator al falselor valori profane, un oarecare din mulţime, asimilat de ea, purtând chipul ei, trăsăturile ei sau poţi alege să-ţi păstrezi caracterul divin, să fructifici ceea ce El a pus în tine, să valorifici comoara frumuseţii interioare pe care Dumnezeu a ascuns-o în tine . Să rămâi opera Sa de artă .

Pe drum însă, de-a lungul secolelor s-a pierdut originalul. Dar scopul pentru care a fost creat este acela de a reflecta chipul Creatorului, de a-I purta lumina în întuneric, de a rămâne originalul, de a-ţi păstra autenticitatea chiar dacă atâţia în jurul tău şi-au pierdut-o, şi-au vândut-o pentru un ”blid de linte”, pentu plăcerea de o clipă a păcatului, pentru a-şi fi propriul stăpân sau artist . Despuiaţi de frumuseţea lăuntrică de sorginte divină, cei mai mulţi îşi elogiază propria frumuseţe într-un act de pur narcisism, celebrând omul ca fiinţă superioară, capabilă să-şi fie propriul dumnezeu (“…caci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului care este binecuvântat în veci. Amin”, Romani1:25).

“Artiştii” acestei lumi vin mereu cu oferte din ce în ce mai seducătoare, frumos aranjate într-un ambalaj sclipitor, meschin încercând să-ţi distorsioneze, sa-ţi mutileze chiar imaginea luminoasă, cu trăsăuri divine grefate în tine de Marele Artist. Fugi de asemenea oferte! Potoleşte-ţi setea din izvorul curat de munte, astâmpără-ţi foamea cu pâine din cer şi nu cu prajiturile dulci, alunecoase, dar cu iz otrăvitor din vitrinele acestei lumi. (Iosif a fugit de cântecul de sirenă al nimfei egiptene, Daniel nu s-a spurcat cu bucatele de la masa împăratului, Estera a intrat în prezenţa împăratului riscânu-şi viaţa pentru a-şi salva poporul. Toţi au luptat cu valul, au mers împotriva curentului, a acceptat zdrobirea.)

Dar tu? Eşti tânăr! Eşti atât de tânăr şi ţi-ai făurit atâtea vise. E frumos să visezi. E frumos să visezi măreţ! Dar nu uita nici o clipă că El trebuie să fie centrul viselor tale. Dacă visul tău Îl exclude, va rămâne doar o iluzie, o amăgire. Farmecul acestei lumi este efemer, este iluzoriu, iar visele se sfărâmă în zori. Aspiraţii şi vise … “Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra ” (Psalmul 37:5) Pune visele şi aspiraţiile tale la picioarele Lui şi El va face din ele o realitate, o binecuvântare. O bucurie eternă.

Eşti tânăr! Tinereţea ta este un dar: darul iubirii divine. Este un mărgăritar de mare preţ. Dacă ai fi conştient de valoarea lui, l-ai proteja, l-ai lăsa să strălucească, să fie şlefuit în fiecare zi aşa încât să iradieze splendoarea Celui ce ţi l-a încredinţat. Ai avea mare grijă de el. De puritatea lui. N-ai permite lumii să ciobească din el, n-ai putea permite nici cel mai mic compromis ce i-ar putea periclita valoarea. Nu l-ai expune privirilor lascive ale acestei lumi. L-ai păstra în umbră, în umbra Celui Atotputernic. Da, rămai în umbra Celui Atotputernic. Lasă-te eclipsat de strălucirea Lui. Lasă-L să strălucească în tine! Micşorează-te ca El să crească. Lasă-te şlefuit ca El să dăltuiască în tine mai profund chipul Său. Să te facă diamant. Mai curat ca diamantul. Mai pur ca floarea de crin, mai imaculat decât fulguirea florilor de cireş în april … E dureroasă şlefuirea …Dar ea e calea spre imaculare, spre puritate, spre desăvârşire. E calea pe care îţi poţi păstra autenticitatea de sorginte divină …Opreşte-te o clipă şi meditează la chipul tinereţii tale. Îl reflectă el pe Creator? Se vede El în căile, în cuvintele tale, în atitudinile, în comportamentul tău? Se regăseşte El în visele tale? În aspiraţiile, idealurile tale? În relaţiile, prieteniile tale? În caracterul tău? Reflectă-L pe El în toate aspectele vieţii tale şi atunci nu te va stânjeni întrebarea: “Eşti copia sau originalul?” Răspunsul nu va întârzia să apară. Se va oglindi chiar în tine .

Simona Teglas – BARCELONA

Etichete.

De cate ori suntem tentati sa ne plasam un anumit grag de comparatie: eu sunt tot atat de...; esti mai putin...; este mai....

Si de cate ori am jignit cu una din fraze : "Ah! Ai pacatuit mai mult decat mine" " Pacatele tale sunt mai mari" etc.

Dar Dumnezeu nu ne-a creat sa ne impartim in buni si rai, nici sa ne judecam. El ne-a chemat sa iubim, cum El ne-a iubit pe noi. Si nu conteaza sunt eu buna sau rea, sunt abia la inceput de drum sau la sfarsit, iti sunt sora in Hristos, si te iubesc in Hristos.

Cred ca daca am incerca sa nu mai ascundem dragostea lui Dumnezeu, oamenii ar vedea Lumina.

Ai venit...

Nu pot sa inteleg cum m-ai iubit atat,

Cum nu Ti-ai intors fata de la mine,

Cum ai vegheat in viata sa am numai bine

Cand, Doamne, eu Te-am rastignit!

Nu pot sa intelg cum ai iertat

Tot raul ce Ti l-am facut

Si mana mi-ai intins-o bland si bun

Cand eu, Isuse, Te-am crucificat!

Nu pot sa inteleg de ce-ai venit

Pentru o feptura-asa nevrednica ca mine

Si rabdator ai asteptat sa vin la Tine

Cand pentr-al meu pacat Tu ai murit!

***

Si-Ti multumesc azi, Domane, pentru jertfa,

Pentru Gologota si pentru calvar,

Pentr-agonia scumpa a rascumpararii

Mielule sfant, in veci fii laudat!

Voia Lui.

De multe ori am ajuns la rascruce de drumuri.

Niciodata nu a fost usor pentru mine sa accept voia Lui.

De multe ori am spus in rugaciune fara sa-mi dau seama : "Faca-se voia Ta."

Cu totii o facem. Si cu totii stim ca in realitate nu vrem voia Lui, ci pe a noastra. Fiecare lucru trebuie facut dupa cum ne place noua, dupa cum vrem noi. M-am confruntat mult timp cu asemenea egoism, pana Dumnezeu mi-a deschis ochii. Fiecare rugaciune era ceva de genul " Tata da-mi, Tata vreau, Tata fa", si niciodata " Faca-se voia Ta". Si voi fi sincera, mi se parea normal. Dar nu! Este normal sa ceri si sa ai credinta ca vei primi daca, si numai daca este voia Lui. El nu ne vrea raul, si voia Lui este mereu corecta. deci Trebuie sa fie acceptata de noi cu bucurie, pentru ca "la ceea ce face El nu mai este nimic de adaugat si nimic de scazut" (Eclesiastul 3:14b). 

Hai sa nu-L mai facem pe Dumnezeu rob al nostru ci sa-I dam toata cinstea sa ne conduca vietile cu stie El. Si atunci vom fi cu adevarat fericiti!

Incercari poetice.

Sa Te inalt, sa Te laud, tata eu vreau

Ca si leveticii ce mereu iti cantau,

Ajuta-ma sa traiesc pentru Tine!

Tu ma 'naltai cand iti cerseam ajutorul,

Demonstrandu-mi mereu cat de mic este omul

Si ce maret Dumnezeu esti!

Sadeste in mine fierbinti doruri de casa,

Tot ce-i efemer in urma-a mea fiinta sa lase,

Caci numai Tu esti sprijinul meu!

Smereste-ma, Tata din a mea ingamfare,

Caci eu sunt decat a mainilor Tale lucrare,

Iar Tu- Dumnezeu minunat!

Cu a Ta-ntelepciune nimeni nu se compara,

Nimeni mai mare nu-i, nici in lumea stelara.,

Dumnezeule viu, Dumnezeu adevarat!

Nota: Aceasta este prima mea incercare in poezie, si cred ca Dumnezeu apreciaza intentia mea :)

Un alt inceput...Un alt motiv de bucurie!

Si parca inca nu demult intalneam 2011...

Si astazi sunt nevoita sa-i spun "la revedere". 

Socot si sunt multumita de acest an. Am multe lucruri care m-au facut fericita in acest an. De fapt anul acesta am fost mai fericita ca in oricare alt an. Anul acesta a fost deosebit, si parca as vrea sa mai am zile in acest an, parca nu vreau sa ma despart de amintirile pe care probabil in 2012 nu le voi mai avea. Dar fiecare zi, este ceva nou, si vreau sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru ca m-a ajutat sa ajung pana aici, ca mi-a dat zile...si mi le-a dat fericite! Vreau sa multumesc pentru ca am aceasta ocazie de a intalni un alt an...si Vreau sa multumesc tuturor care mi-au facut anul frumos! 

Multumesc!

La multi ani!!! Un An Nou fericit!!!

Sarbatori fericite!

Cu aproximativ 2000 de ani in urma, intr-un staul s-a intrupat Mantuitorul ca noi sa avem salvare! Nasterea lui Isus Hristos este un fel de dovada, un act prin care Dumnezeu isi demonstreaza dragostea fata de noi. Si astazi, cand din pacate cerul nu cerne argint noi suntem umpluti de fericire inexplicabila. M-am oprit o clipa sa privesc acea atmosfera de Craciun si am observat ca dincolo de dureri de cap, inaduseala, oboseala este acea fericire care vine pentru ca s-a nascut un Prunc deosebit.

(Uneori privind la acel pasaj din Biblie in care ingerii canta ca tot pamantul va fi umplut cu fericire, mi se pare ca ei exagereaza, pentru ca nu-i acea fericire din exces, totusi noi ne putem bucura, nu la fel ca ingerii, ci in felulnostru, uman)...

Dar mi-am facut cateva clipe libere in agenda mea prafuita ca sa va felicit cu ocazia sarbatorilor de iarna! Vreau sa va urez sanatate, fericire si multe clipe de biruinta in Hristos! Dumnezeu sa va binecuvinteze si fiti FERICITI!!! :)


Si cadoul meu pentru voi...


*