Iarta.

Stau o clipa... Zambesc, apoi ma ridic si-mi sterg lacrimile...

Ma plans jelindu-ma pana am uitat de Dumnezeu. Am pierdut undeva printre lacrimi fericirea. Mi se parea ca eu sunt importanta in acel moment si nimic altceva. Dar vai, cat m-am inselat...

Am ridicat capul sperand ca Dumnezeu imi va spune ca am dreptate. Insa El, rabdator mi-a intins mana Sa.

"Dar este nedrept!" protesta firea-mi care s-a bosumflat ca un copil mic.

Mantuitorul privea mai departe cu mana intinsa asteptand sa accept ajutorul. El avea incredere in mine.

"Copila mea, spuse El bland, iarta." Acel "iarta"rasuna atat de clar in mintea mea, incat nu am avut dubii in privinta raspunsului. El nu mi-a spus sa rezist ispitei, sau sa fiu puternica si sa hotarasc din mii de idei pe care s-o aleg. El mi-a dat un sfat pe care nu puteam sa nu-l ascult. "iarta, caci si tie ti s-a iertat".

Am lasat mandria sa moara acolo si am mers cu Tatal mai departe catre culmile stralucirii, acum stiind ca "pot totul in Hristos care ma intareste"! (Filipeni 4: 13)

Tania.

Scrisori prafuite.

Draga Doamne,

Nu am crezut niciodata ca voi ajunge sa-Ti cer sa ma ajuti sa-mi iubesc propriul tata. Nu stiu cum de-am ajuns in aceasta stare..Imi tot amintesc pasaje din Scripturi si-mi spun ca trebuie sa-l cinstesc, dar cum  daca nu pot macat sa-l iubesc.

O, Tata, cat am obosit de atat falsitate. Am obosit de pamantul acesta pe care sunt strain si calator; am obosit de lumea care ma inconjoara; am obosit de trupul mistiut de ispita..

Am obosit sa citesc ce-am facut ieri si sa regret atatea clipe...

Cu fiecare secunda dorul meu este mai arzator.

Tata, da-mi putere sa rezisc cate sunt si vina mai degraba!

Cu sunceritate,

Eu.