“Inima sus şi oţeleşte-te!”

Acesta este un articol gasit aici. Imi place foarte mult mesajul si sper sa pot reveni ma tarziu cu un articol propriu.

Viaţa este o luptă acerbă pe care o purtăm fie cu cei din jur, fie cu Dumnezeu, fie cu noi înşine. Însă, oricare ar fi ea, lupta, de multe ori ne lasă fără putere, fără vlagă şi parcă am da să spunem că nu suntem în stare de nimic. Dar lupta… vrem s-o ducem şi nu ne lăsăm cu una cu două.

Şi, aşa vlăguiţi cum suntem, ne ridicăm din nou, punem mâna pe arme de tot felul şi dăm să luptăm. Şi pierdem şi azi, am pierdut şi ieri, vom pierde şi mâine, dar tot nu ne lăsăm.

Ne luptăm cu cei din jur, gândindu-ne că am avea ceva de câştigat dacă ne impunem punctul de vedere, dacă ne spunem şi noi părerile; credem că ar conta. Dar nu, lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Lupta rămâne luptă… şi nu lasă în urmă decât morţi sau măcar răniţi. Şi rănile dor, ne dor mai mult decât ne-am aştepta. Şi suntem dezamăgiţi, pentru că lupta noastră nu a fost pe măsura aşteptărilor.

Ne mai luptăm şi cu Dumnezeu, ca şi cum puterile noastre ar fi pe măsura puterilor Lui, ca şi cum am avea vreo fărâmă de şansă în faţa Lui. Suntem mereu cârtitori, îi cerem mereu să ne facă aşa şi pe dincolo, de parcă ar fi la dispoziţia noastră. Şi suntem dezamăgiţi de Dumnezeu.

Şi de parcă n-ar fi de ajuns, ne mai luptăm şi cu noi înşine. Suntem mereu neîncrezători, nemulţumiţi… şi dacă în proprii ochi nu avem valoare, atunci în ochii cui avem pretenţia să însemnăm ceva?

Şi-uite-aşa… tristeţea şi dezamăgirea se cuibăresc în sufletul nostru. Şi ajungem să nu mai ştim cum trec zilele, anii, nu ne mai bucurăm de nimic, stăm mereu cu capul în mâini şi ne întrebăm la ce bun şi viaţa aceasta.

Dar în astfel de momente nu trebuie să cedăm gândindu-ne că nu mai este nici o şansă ca viaţa noastră să fie frumoasă, să ne încânte. Ci, aşa cum îmi spunea cineva, e vremea să ne răsune în adâncul sufletului „Inima sus şi oţeleşte-te! Inima sus şi oţeleşte-te!” (aşa m-a încurajat pe mine o prietenă dragă şi n-am să uit niciodată cuvintele acestea; mereu vor fi pentru mine o încurajare!). A venit momentul în care să nu ne mai plângem de milă, momentul în care să nu ne mai lăsăm doborâţi aşa de uşor. Trebuie să stăm cu fruntea şi inima sus, să ne oţelim, să fim puternici pentru aceste vremuri.

Descurajările bat la uşa mereu. Dar nu aceasta ar fi problema, ci problema e cum anume le privim, cum ne raportăm la ele. Descurajările nu întotdeauna doar vin şi pleacă. De multe ori le place să rămână în viaţa noastră şi noi le alimentăm cu energia noastră, cu timpul nostru şi ne simţim tot mai slăbiţi, mai deznădăjduiţi, mai înfrânţi, pentru că dezamăgirea de mână cu tristeţea şi frustrarea ştiu întotdeauna să facă echipă la a ne distruge. Dar noi ne vom aminti de acele cuvinte: „Inima sus şi oţeleşte-te!”…

Binecuvantare.

Dumnezeu să te binecuvânteze cu neodihnă-n suflet

In faţa răspunsurilor uşoare, a jumătăţilor de adevăr şi a relaţiilor superficiale.

Ca astfel să poti trăi profund în inima ta.

Dumnezeu să te binecuvânteze cu mânie

In fata nedreptăţii, a asupririi şi exploatării oamenilor.

Ca astfel să poţi lucra pentru dreptate, libertate şi pace.

Dumnezeu să te binecuvânteze cu lacrimi

Pe care să le verşi pentru cei ce suferă dureri, respingere, foame şi război.

Ca astfel să poţi întinde mâna şi să-i mângâi, preschimbându-le durerea în bucurie.

Dumnezeu să te binecuvânteze cu destulă nebunie

Ca să crezi că poţi schimba şi tu ceva în astă lume,

Şi-astfel să poţi face ce unii zic că e cu neputinţă.

Ca să aduci dreptatea şi bunătatea tuturor copiilor şi sărmanilor noştri.

Aceaste ganduri au fost scrise in secolul 13, ca o rugaciu, pentru mine insa sunt o adevarata binecuvantare!

Multumesc.

Astzi vreau sa spun doar multumesc.Tu mi-ai fost alaturi in fiecare lucru pe care l-am facut, m-ai indrumat, m-ai ridicat, m-ai incurajat, m-ai imbratisat cu vantul de dimineata si m-ai sarutat cu soarele tau. Mi-ai aratat ca-ti tii promisiunile daruindu-mi ploaia de aseara si ce-i mai important mi-ai daruit iertare.

Imi este greu sa-mi imaginez ce as fi fara Tine. Stiu ca ma iubesti si ca ai facut totul pentru mine din dragoste. Stiu acum ca sunt speciala in ochii Tai si ca sunt copila Ta. 

Multumesc pentru tot!

Copia sau originalul?

Am gasit de curand un articol care mi-a placut enorm!
Enjoy!

Dumnezeu te-a creat în mod unic, irepetabil. Eşti unic! Eşti diferit! Eşti preţios şi iubit! Isaia 43:4) Ai valoarea unicităţii, a autenticităţii. Eşti opera Lui de artă care a încununat creaţia. Eşti modelat de mâna iscusită a Artistului. Acolo, în Grădină, şi-aoglindit propriul chip în omul pe care-l făcuse din pulberea pământului, concepând astfel povestea Sa de dragoste cu rasa umană. Creatorul şi-a îndrăgit opera, s-a îndrăgostit de ea, pentru că reprezenta apogeul măiestriei Sale. A adunat cele mai frumoase culori, cele mai luminoase linii, cele mai sinuoase contururi şi te-a modelat cu iubire. A pus atâta pasiune în a se reprezenta pe Sine în chipul tău! Şi-a reflectat propria imagine în tine, răsturnând frânturi de cer în fiinţa ta.Te-a ţesut în mod tainic, fuzionând umanul cu divinul, celestul cu teluricul, impregnând în tine dumnezeire (Geneza 2:7) Ai ieşit direct de sub penelul Său, eşti pânza originală, nu copia. Eşti capodopera Sa!

Toţi au fost creaţi aşa la-nceput, dar de-a lungul timpului şi-au pierdut originalitatea pentru că au preferat asemănarea cu mulţimea, permiţând lumii să se furişeze în ei, distorsionându-le chipul. Astfel, au devenit nişte copii controversate, alegând uniformizarea -aceeaşi culoare, aceeaşi formă, aceleaşi linii, aceeaşi direcţie – deoarece aceasta era cea mai comodă manieră de a nu suferi durerile modelării, ale şlefuirii în asemănarea cât mai loială şi în păstrarea cât mai intactă a chipului Creatorului . S-au depărtat de El şi L-au părăsit fără temei devenind palide copii ale originalului, rătăcitoare prin lume ca nişte stele care şi-au pierdut traiectoria şi nu mai găsesc drumul de întoarcere spre propria constelaţie .

Trăim într-o lume în care falsul, copia încearcă să submineze valoarea originalului. E greu uneori să-ţi păstrezi autenticitatea, să aprinzi scânteia divină într-o astfel de lume atât de profană, atât de desacralizată. Privind-o în ansamblu, întreaga lume pare o copie aproape hidoasă, şi nu tabloul edenic care a fost creat la începuturi. O panoramă cosmică ar putea înfăţişa această lume ca pe un val uriaş format din milioane de oameni luaţi de forţa impetuoasă a curentului şi purtaţi vertiginos în voia lui, manipulaţi de propriile-i legi. Un val uriaş ce alunecă ameţitor căruia cu greu i s-ar putea opune rezistenţă, pentru că este cumplit de greu să lupţi cu valul. Este atât de greu să mergi împotriva curentului, să nu accepţi asimilarea în mulţime, să nu accepţi nici un compromis cu ea. E dureros să fii diferit (când toţi în jur sunt la fel), e dureroasă şlefuirea, modelarea. E dureroasă zdrobirea, e dureroasă uneori îngenunchierea inimii, a eului în umilinţa închinării. Poţi fi un conformist, un imitator al falselor valori profane, un oarecare din mulţime, asimilat de ea, purtând chipul ei, trăsăturile ei sau poţi alege să-ţi păstrezi caracterul divin, să fructifici ceea ce El a pus în tine, să valorifici comoara frumuseţii interioare pe care Dumnezeu a ascuns-o în tine . Să rămâi opera Sa de artă .

Pe drum însă, de-a lungul secolelor s-a pierdut originalul. Dar scopul pentru care a fost creat este acela de a reflecta chipul Creatorului, de a-I purta lumina în întuneric, de a rămâne originalul, de a-ţi păstra autenticitatea chiar dacă atâţia în jurul tău şi-au pierdut-o, şi-au vândut-o pentru un ”blid de linte”, pentu plăcerea de o clipă a păcatului, pentru a-şi fi propriul stăpân sau artist . Despuiaţi de frumuseţea lăuntrică de sorginte divină, cei mai mulţi îşi elogiază propria frumuseţe într-un act de pur narcisism, celebrând omul ca fiinţă superioară, capabilă să-şi fie propriul dumnezeu (“…caci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului care este binecuvântat în veci. Amin”, Romani1:25).

“Artiştii” acestei lumi vin mereu cu oferte din ce în ce mai seducătoare, frumos aranjate într-un ambalaj sclipitor, meschin încercând să-ţi distorsioneze, sa-ţi mutileze chiar imaginea luminoasă, cu trăsăuri divine grefate în tine de Marele Artist. Fugi de asemenea oferte! Potoleşte-ţi setea din izvorul curat de munte, astâmpără-ţi foamea cu pâine din cer şi nu cu prajiturile dulci, alunecoase, dar cu iz otrăvitor din vitrinele acestei lumi. (Iosif a fugit de cântecul de sirenă al nimfei egiptene, Daniel nu s-a spurcat cu bucatele de la masa împăratului, Estera a intrat în prezenţa împăratului riscânu-şi viaţa pentru a-şi salva poporul. Toţi au luptat cu valul, au mers împotriva curentului, a acceptat zdrobirea.)

Dar tu? Eşti tânăr! Eşti atât de tânăr şi ţi-ai făurit atâtea vise. E frumos să visezi. E frumos să visezi măreţ! Dar nu uita nici o clipă că El trebuie să fie centrul viselor tale. Dacă visul tău Îl exclude, va rămâne doar o iluzie, o amăgire. Farmecul acestei lumi este efemer, este iluzoriu, iar visele se sfărâmă în zori. Aspiraţii şi vise … “Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra ” (Psalmul 37:5) Pune visele şi aspiraţiile tale la picioarele Lui şi El va face din ele o realitate, o binecuvântare. O bucurie eternă.

Eşti tânăr! Tinereţea ta este un dar: darul iubirii divine. Este un mărgăritar de mare preţ. Dacă ai fi conştient de valoarea lui, l-ai proteja, l-ai lăsa să strălucească, să fie şlefuit în fiecare zi aşa încât să iradieze splendoarea Celui ce ţi l-a încredinţat. Ai avea mare grijă de el. De puritatea lui. N-ai permite lumii să ciobească din el, n-ai putea permite nici cel mai mic compromis ce i-ar putea periclita valoarea. Nu l-ai expune privirilor lascive ale acestei lumi. L-ai păstra în umbră, în umbra Celui Atotputernic. Da, rămai în umbra Celui Atotputernic. Lasă-te eclipsat de strălucirea Lui. Lasă-L să strălucească în tine! Micşorează-te ca El să crească. Lasă-te şlefuit ca El să dăltuiască în tine mai profund chipul Său. Să te facă diamant. Mai curat ca diamantul. Mai pur ca floarea de crin, mai imaculat decât fulguirea florilor de cireş în april … E dureroasă şlefuirea …Dar ea e calea spre imaculare, spre puritate, spre desăvârşire. E calea pe care îţi poţi păstra autenticitatea de sorginte divină …Opreşte-te o clipă şi meditează la chipul tinereţii tale. Îl reflectă el pe Creator? Se vede El în căile, în cuvintele tale, în atitudinile, în comportamentul tău? Se regăseşte El în visele tale? În aspiraţiile, idealurile tale? În relaţiile, prieteniile tale? În caracterul tău? Reflectă-L pe El în toate aspectele vieţii tale şi atunci nu te va stânjeni întrebarea: “Eşti copia sau originalul?” Răspunsul nu va întârzia să apară. Se va oglindi chiar în tine .

Simona Teglas – BARCELONA

Rescue.

Vin cu o alta melodie care imi place foarte mult!

Melodii profunde...

Miercurea fara cuvinte :)

Mai multe la Carmen :)