sâmbătă, 16 martie 2013

Lumea este un teatru.


Seneca spunea: "Lumea e o scena, viata e un act, ai venit, ai vazut si ai plecat."
Pe aceasta scena am incercat sa fiu si eu actor. Am jucat un rol, apoi altul si altul, am schimbat costume si masti, insa finalul spectacolului meu a fost mereu acelasi: esec, fiindca nu pot sa joc nimic mai bine decat pe mine insami. Am privit in jur si am vazut ca toti incercau din rasputeri sa  joace un rol vazut la altii, cioplit din mii de farame de bine cersit de pe dupa alte masti de suflete care se sufoca in minciuna, dar ale caror vise se lovesc dezorientate de aceleasi masti de care ei se tin strans, pana ele devin parte din ei. Mi-am zis atunci ca trebuie sa joc ma departe pana ma va remarca vreun spectator si imi voi primi aplauzele. Insa nu am vazut niciun spectator in sala, doar scena arhiplina cu artisti jalnici, spectacole repetate si suflete ce se imbolnavesc tanjind dupa iubire. Jucau toti deopotriva roluri ce nu li se potriveau si asteptau ceva. 
Mai trecea din cand in cand pe scena, printre acte, durerea si-si intindea degetele diforme spre acori incercand sa le atinga sufletele. 
Mi s-a facut teama si am simtit o singuratate apasatoare. Umblam pe scena incolo si incoace, dar ma simteam inchisa sub un clopot urias de sticla. Ma sufocam. Am aruncat masca care s-a facut cioburi lucioase pe podeaua scenei. Si atunci, Te-am vazut pe Tine, Doamne. Mi-ai zambit. Am cautat o alta masca, fiindca bunatatea Ta imi arata si mai mult imperfectiunea. Am gasit o mie de masti dar n-am avut putere sa ma ascund dupa niciuna. Nu pot sa ascund ce sunt, ce simt, nu pot sa fiu altcineva decat ceea ce sunt. Mastile cad cand suntem doar noi doi, Tu si cu mine, fata in fata. Atunci mi-ai intins mana si eu am renuntat la scena. Am coborat si m-am asezat pentru putin timp in sala. 
Inainte scena mi se parea fascinanta, stralucitoare. Acum insa, am vazut ca decorul s-a invechit deja, culorile erau fade, iar artistii umbla dezorientati de colo-colo. Tu ai pregatit fiecaruia vesmantul care sa le apartina si ai scris fiecaruia un scenariu, insa ei erau prea ocupati sa-si aleaga singuri rolurile. Si au ales, alegeau tot timpul. Din pacate alegerile nu erau reusite.
Mi s-a facut mila de ei. Am urcat pe scena si am incercat sa spun catorva ce mi s-a intamplat. Mastile lor, insa, mi-au ras in fata dispretuitor. M-am intristat, dar Tu mi-ai pus mana pe umar si mi-ai soptit sa nu renunt sa arat oamenilor Fericirea.
Acum ratacesc printre actori, dar am scenariul si vesmantul ce mi le-ai daruit. Descopar in fiecare zi frumusetea Ta, promisiunile Tale ma intaresc si eu nu renunt sa spun altora despre Tine, pana ce Tu imi vei spune ca este de ajuns.

 
Template by suckmylolly.com - background image by elmer.0