duminică, 30 septembrie 2012

Marturie.


Stau si-mi amintesc toate clipele de pana acum. Imi amintesc cum ani la rand cu fiecare inceput se nastea in mine o noua speranta. Si fiecare speranta avea cusuta pe ea un vis. Ma gandesc acum ca toate acele clipe de durere cand credeam ca visele nu vor mai deveni realitate, cum am trecut prin ele? Adevarul este ca parca le-a luat vantul. S-au spulberat toate in fata Dumnezeului meu care m-a luat de mana  si m-am condus pe calea Lui. El a lucrat deosebit la caracterul meu, si a adus schimbari pe care le observa si altii. Cum? El mi-a aratat cat de mult ma iubeste si pot sa-mi amintesc mereu si mereu ca iubirea Lui e infinita pentru mine. El mi-a spus unde gresesc, El m-a incurajat cand am facut bine si tot El a fost langa mine in incercari.  Si acum tot ce-mi doresc este sa ma laud cu Dumnezeul meu, Cel care m-a creat si care m-a rascumparat ca sa-i fiu copila. Am inteles ca Dumnezeu este real! El este viu si ti se descopera atunci cand Il cauti!

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Revelatii.



Iata un adevar de care m-am convins.
Timpul nu vindeca ranile sufletesti, doar le astupa strigatele de agonie. E ca un anestezic: amorteste durerea, in timp ce rana sangereaza. Cu timpul te obisnuiesti cu senzatia, te acomodezi, astefel incat ajungi sa nu mai observi acea durere amortita. Ea inceteaza sa mai existe in mintea ta, dar continuandu-si existenta in rana care inca nu a devenit cicatrice.

Si poate ca ne place sa credem ca astfel de rani nu se vindeca. Si poate ca avem dreptate: nu se vindeca de la sine. Insa stiu ca Dumnezeul nostru poate vindeca orice rani, chiar si atunci cand orice om spune ca este imposibil.
Timpul nu vindeca rani, dar Dumnezeu vindeca. 

 
Template by suckmylolly.com - background image by elmer.0